Cozmin Gușă afirma recent că vinovați de eșecul național nu ar fi numai politicienii ci toți cetățenii României, pentru că suntem pasivi și alegem prost. Făcea astfel o imputație clasei politice dar și presei, pentru că nu își asumă să rostească acest adevăr neplăcut.
Ca unul care am votat de fiecare dată și care, am constatat mai târziu, am urmărit mult prea mult ce spune presa și ce spun politicienii, aș dori să-i adresez o întrebare distinsului consultant politic: cu cine ar fi trebuit să votăm și nu am votat? Cu excepțiile Coposu și Rațiu, cine a avut o ofertă electorală credibilă și nu a fost creditat cu voturi de populație? În diferite combinații politice, toate partidele s-au perindat la putere. Mai devreme sau mai târziu, toți actorii politici relevanți au ajuns în funcții de decizie: Iliescu, Constantinescu, Năstase, Băsescu, Ponta, etc. Rezultatul a fost același de fiecare dată. Evident că nimeni nu se poate sustrage din fața istoriei, până la urmă această clasă politică este emanația poporului român. Cu toate acestea, nu i se poate imputa faptul că n-a încercat aproape toate variantele pe care le-a avut la dispoziție.
Poate că cetățeanul lui nenea Iancu, care se întreba cu cine ar trebui să voteze, era turmentat tocmai pentru că își dădea seama că nu are pe cine să voteze. Așa că acum, pe trezie, după ce ne-am revenit din aburii alcoolului, care ar fi fost alternativa viabilă domnule Gușă, pe care nu am creditat-o cu un vot?